Femeia ca un câmp de luptă...Aşa se face că, unii simt că se regăsesc în ochii persoanei iubitei, că acea ființă este singura care îi poate scoate din impas şi poate condimenta relația cu o vorbă dulce. Asta nu înseamnă că bărbatul ar trebui să se lase mai prejos. Din contră, trebuie să arate afecțiune, într-un cuvânt, să arate că-i pasă. Că până la urmă, femeia de lângă tine asta vrea. Să-i arăți că îți pasă de micile ei probleme organizatorice legate de felul în care îi stau şuvițele părului, culoarea acestuia, dacă e suficient de mătăsos sau nu, dacă îi stă bine cu o anumită rochie, sau cu o anumită pereche de blugi. În fine, dacă arată bine pentru tine, în toate. Lucrurile par simple, dar nu sunt chiar aşa. Vin momente şi chiar viața te împiedică să mai ai minutele necesare să o asculți, să-i oferi atenție, să o iubeşti, să-i arăți afecțiunea de care are atâta nevoie.. Că, în fond, femeia nu are nevoie de acele multe lucruri, de care vorbesc bărbații încontinuu şi bat fieru' la perfecție pe tema asta. Nu! Ea are nevoie de atenție, de iubire, de grijă, de protecție, să îi fii ca şi un frate şi să o înțelegi în multele momente când nu poate să îți fie soră. La rândul ei, fii totalmente sigur că şi ea va face la fel. E ca şi cum ai spune: eu nu te iubesc pentru că şi tu mă iubeşti. Eu sunt în stare să te iubesc, chiar dacă tu în multe momente nu spui asta, dar simți. E un dute-vino atât de incitant, atât de misterios încât ai impresia că o auzi şi atunci când nu îți spune nimic. Îi auzi bătăile inimii atunci şi stai liniştit. Nu, nu eşti schizofrenic dacă asta vrei să mă întrebi. Ca să cunoşti iubirea, trebuie să treci prin etape, să păşeşti peste nişte trepte nesigure, dar cu mult curaj şi un strop de nebunie la brâu, după cum vă spuneam într-o altă postare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu