Printre urletele claxoanelor din trafic, într-un zumzăit etern de muşte, țipete de oameni stresați şi cu gândul la ziua de mâine, eu simt că mă pierd. Dar uneori, alerg desculț prin iarba moale din pădure care-mi gâdilă tălpile; mă face să redevin copilul care am fost. Şi aşa mă regăsesc. Ori, citesc o carte bună într-o vreme ploioasă şi de asemenea cu o cafea cu lapte alături. Sau, în unele momente, decid doar să o privesc ca furtunile să mi se liniştească. Am impresia că sunt într-o beznă adâncă, iar iubirea pe care o resimt ca nişte flash-uri puternice, prelungi şi repetate. M-aş trezi în ochii tăi ca să ştiu în ce fel mă priveşti. De ce aş sta să-mi plâng de milă, când mă pot bucura de tine în fiecare zi? Nu m-aş mai gândi la prezența ta, ci la felul în care ea îmi înfrumusețează zilele. Te am pe tine şi nimic mai mult. Este adevărat că trebuie să mă am şi pe mine, înainte de toate, dar singurătatea mea ar vrea să-şi petreacă timp cu tine. Să te cunoască şi aşa să se unească două singurătăți. Glumesc... Chiar am nevoie de prezența ta.
Aş vrea să cred că eşti cel mai bun drog pentru mine! Pentru că ştiu că tu nu mi-ai goli buzunarele, nu m-ai despărți de obiectele din casă aşa cum sunt unele "care nu pot să fie numite femei" Nu! Tu ai dori doar iubire...iar tu mi-ai da totul! Aş savura iubirea şi nici o picătură nu s-ar pierde din drogul sufletului meu! Fiindca orice gest, orice vorbă şi orice vis mi-ai aprinde, o să fie cel mai bun!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu