Duminică, 5. IV.
Duminica este pentru mine, o zi în care zbor prin lume cu o aripă de înger. Este a şaptea zi care îmi aminteşte de un moment petrecut cu exact 1 an şi o lună. Trec printre nori, ajung până aproape de Soare; mă opresc, pentru ca ceara improvizată de pe aripi să nu se topească. Pentru ca nu care cumva, aripa să dispară, iar eu să cad în golul de sub marea învolburată. Nu aş vrea să dezleg taina unei tăceri, unui secret bine ascuns de mine, continuând să o denumesc: o muțire îngerească. O ființă diferită, care a hotărât să se aşeze în sufletul meu, să sfideze mitul unei dislocări dintre lumi şi să se apropie de mine. Duminica aceasta am ieşit la o plimbare în lume, de mână cu aripa de înger, chiar dacă acolo jos era frig şi ploua torențial.
Un moment poate fi îndeajuns de puternic încât să producă un zgomot catastrofal. Poate seca mările, poate dezveli pământul de câmpii, poate reteza crestele munților şi goli clipa de fericirea adâncă. Doar că uneori nu trebuie să fii doar un trup azvârlit în timp, un rebel, un ins atemporal, ci ai şansa colosală să răzbați în fața presiunilor vieții şi ale oamenilor din ea.
Despre lume...nimic palpitant încât să fie trecut şi în jurnal. Am să revin, dar simt că timpul nu are răbdare. Şi cu timpul ăsta ar fi multe de spus: unii se plâng de curgerea acestuia, iau în mâinile transpirate, grăunte de nisip şi încearcã fără nici măcar un rezultat, să-l reintroducă în clepsidră. Alții însă, trăiesc clipa şi doresc ca aceasta să treacă pentru ca lucrurile planificate în viitor să se împlinească...şi mai ales, promisiunile. Am plecat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu