Aş sta să mai zăbovesc un veac lângă tine, fiindcă clipele mi se par infime din tot ce însemni tu pentru mine.
Aş sta să sorb fiecare ceai din picătura ce îmi atinge buzele în timp ce te contemplez.
Aş sta să te privesc, dar mă tem că privirea mea este mult prea profană pentru ochii tăi sacrii.
Aş sta să îți fiu cer pentru gândurile şi cugetele ce-ți inundă mintea atunci când suntem împreună.
Aş sta să te țin de mână secole de-a rândul şi după ce n-aş mai fi, aş vrea să mă reîncarnez în altceva..dar acel ceva să te iubească pe tine.
Dacă nu te-ai pierde în clipe, în gânduri răsfirate pe nuanța cugetelor mele, te-aş aştepta şi o viață.
De ce nu-mi vii? De ce nu-mi vii? De ce nu-mi vii?
Am senzația că sunt un nimic pe lângă maldărul de oameni ai acestei planete, dar sunt un nimic care te iubeşte. Şi asta este o virtute pe care mi-o asum, fără să vreau să dau nimănui explicații.
De ce? De când? Cum?
Sunt întrebări cărora nu aş dori să le găsesc răspunsuri şi explicații. N-aş vrea să mai ştiu să răspund la acestea niciodată. Aş vrea să trăiesc clipa din fondul clipei, alături de tine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu