"Bacalaureat"

E interesant cum într-un film de 2 ore şi ceva, poți aduna laolaltă mai multe destine şi să le scrii şi povestea. Nu zic că e imposibil, nu zic că e peste puterile noastre de realizat acest lucru, doar că e greu să scrii o poveste de la 0, e greu să armonizezi destinele unor generații, să susții şi să aplanezi conflictul dintre acestea, să suprinzi aspecte vizuale ce nu mai au nevoie de multe cuvinte pentru a-şi revendica semnificația. E vorba de un Bacalaureat! La prima vedere, un examen pe care absolvenții claselor a XII-a trebuia să-l treacă, învățând. (de preferabil "învățând", ci nu prin alte mijloace) Evident că amintim şi acest sens al examenului propriu-zis. Doar că, am impresia că fiecare are un Bacalaureat în sinea lui, pe care trebuie să-l treacă în fața propriei sale ființe. Nu e neapărat să fie scris: este suficient să privim din înaltul cerului spre viață şi să ne dăm seama că fiecare zi din cotidian este un bacalaureat. Mereu avem de trecut examene, care nu sunt altceva decât lecții de viață. Un bacalaureat cu noi înşine, cu ceilalți din jurul nostru, cu familia, cu prietenii, cu iubitul/iubita, dar şi cu Dumnezeu. De fapt, viața noastră ar putea să poarte denumirea de Bacalaureat. Într-o primă instanță, suntem puşi în pielea examinatului, dar şi în postura examinatorului. E lesne de înțeles că întotdeauna viața noastră o să depindă de alegerile pe care le facem, iar opţiunile noastre nu sunt altceva decât examene de BAC. Diferența e că, examenul propriu-zis dacă este picat, poate fi dat a doua oară. Dar în ceea ce priveşte bacalaureatul cu noi înşine, examenul este dur şi crud. Nu mai avem de învățat din canonul autorilor români, ci şi avem de extras învățăminte din noi pentru un viitor mai bun.