Departe de a fi un mesaj de propagandă( de această dată, culturală ci nu comunistă), sau de îndoctrinare deliberată, ori ca o insomnie hrănită din orgoliul întâietății, starea din această seară o leg de... cultură. Fiindcă, după cum spune şi titlul, cultura prinde viață prin oameni. Cultura din această seară a respirat datorită monologului sublim al ilustrului Ion Caramitru, voce interioară exprimată prin discursul expus public din pasajele eminesciene. Desigur, ecoul sonor al clarinetului, a condimentat multele pasaje filosofice, morale, introspective, ş.a. m.d. Publicul rămăsese undeva, suspendat în întunericul sălii (câteva sonerii telefonice au acompaniat sunetul scos de către acest clarinetist, în fine) şi era cu sufletul la gură-cum se spune- la ceea ce urma să zică personajul aflat pe scenă, vorbe din repertoriul lui Mihai Eminescu. Mai apoi, am asistat la un cabaret al cuvintelor, care pur şi simplu, mi-a resuscitat sentimentele şi trăirile interioare. Cuvinte precum: dorință, speranță, târfă, caca ( şi vărul său, pipi)... Pare la prima vedere frapant, delirant ceea ce au putut scoate personajele acelea pe gură, dar fiind prezent în sală, am pătruns într-o emoție artistică. O emoție care pe mine m-a sensibilizat..( zicea la un moment dat şi Aristotel despre asta)...
Când sunt singur în cameră şi meditez, am senzația să scot cuvinte cerebrale, iar mai apoi, am tendința să le confer şi sunete grăitoare. Atunci ar pătimi şi pixul pe foaia de hârtie, de dorul unor cuvinte care aşteaptă să fie folosite. Asta a fost, într-un singur cuvânt, CULTURA! Cultura trăieşte prin oameni, iar ființele umane au dovedit această stare a ei, în chipul unor "cuvinte trufandate".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu