Dacă o ai mică, să ştii ce să faci cu ea!

Fuga după "21 cm" sau cel puțin "18 cm", e mai gravă ca niciodată. Când spui "material" nu ne mai referim la maşini, plasme, telefoane şi vile scumpe, ci la materia cenuşie din capul instrumentului. Vi se pare ostentativă această abordare? Foarte bine! Să vi se pară ostentativă şi reacția unei femei la aflarea veştii că prietenul ei o are mică. Sau mai grav: să audă asta de la prietenele ei. Asta înseamnă EXIT din inima ei pe viață, dar sunt unele care iartă şi astfel de măgării...
Nu e o postare despre ce fac femeile când văd între 14-16 cm, ci e un text pentru cei care nu au habar ce să facă ei cu ce au în pantaloni. Ei bine, doar un fermoar îi desparte de gloria supremă, nu? De întâmplarea unui alt Big Bang... Şi unii, totuşi, nu ştiu ce să facă în cazul ăsta. Apelează la tratamente, stau prin baruri în cel mai bun caz, beau vin cu kilu' şi îşi plâng soarta nefastă... Ce căcat! Şi mai puteți sā fiți voi numiți, bārbați? Ciudat termen pentru a desemna o găină. Ştii cum e... materialul cenuşiu al capului ar trebui sā-l foloseşti doar în pat cu iubita, să fii un animal dar nu prea mult că pe urmă dai de bănuit şi mai apoi să o satisfaci în 1000 de moduri. Nu să încerci femei peste femei, pentru care să te rezumi doar la un singur mod pentru a o duce pe culmile extazului. Iar materia cenuşie...Cu ea poți gândi ce să faci cu cel de jos şi în general. Nu-l lăsa să se întindă mai mult decât íi permite plapuma cā s-ar putea să rāmâi cu ea pe afară. Ş-apoi s-o faci de oaie...

Cum s-a îndrăgostit păpuşa de Don Quijote

Am auzit de foarte multe ori expresia asta la fetele de vârsta mea, cu o marjă de eroare de +1/-1 an. Pe lângă faptul că sunt conştient că este o perioadă în care şi unii băieți au complexe-şi în cazul acesta, vă înțeleg perfect- pe voi fetelor, nu vă înțeleg. De ce este nevoie să stați ore în şir în fața unei oglinzi şi să vă aranjați când sunteți frumoase aşa cum v-a înzestrat mama natură? De ce trebuie să vă faceți iubitul să aştepte, din moment ce el nu are pretenția să iasă cu fondul de ten sau cu rujul vostru? Atunci când vor vrea băieții să iasă la întâlnire cu o mască, atunci puteți să v-o puneți. Până atunci, chiar vă rog să răriți tabietul acesta zilnic, fiindcă noi nu mergem la teatru. Avem deja unul deschis în Suceava şi e suficient acela. Pe lângă faptul că vă urâţeşte, vă îmbătrâneşte, nu sunteți voi fetelor, acele păpuşi care vreți să le arătați că sunteți. Din contră, nu sunteți voi. Nu am fost nicicând împotriva machiajelor, doamne fereşte, dar e bine să nu mai apelați la diverse remedii naturale "made in China", "made in Brazil", "made in Romania" care nicidecum nu pot fi 100% naturale. Să fiți voi, să fiți aşa cum vă place, nu cum vor alții sā fiți! Eşti frumoasă şi fără masca aceea pe față!
Se spune că suntem leşinați după ambalaje. De unde până unde, fiecare dintre noi este leşinat după duzini de păpuşi gonflabile? Ei bine, nu e chiar aşa. Când vă mai enervați, nu ne mai puneți în aceeaşi troacă, fiindcă fiecare e diferit în felul său.

Mai arde vreun foc în inima cuiva?

Nu te-aş lăsa pentru nişte vorbe spuse la întâmplare, cuvinte în care nici măcar tu, nu erai trup şi suflet. M-aş rezuma doar la tine, fără să mă limitez la cineva. Pentru că fiecare dintre noi, vede limita în propriul său fel. Nu există limite comune, pentru că dacă ar exista, oamenii s-ar îndrepta doar spre o singură direcție. Chiar dacă la sfârşit se întrevede prin ceața densă, o piatră de marmură rece-sloi, măcar să ne încălzim la focul inimii cât suntem în viață. Că de aceea oamenii din peşteri făceau pe dracu' în patru pentru a aprinde focul: pentru a se încălzi, pentru a se hrăni şi pentru a supraviețui în cele din urmă. Un similar fapt e şi omul de astăzi, care încearcă din răsputeri să nu se topească în problemele ce vin necontenit, ci să rămână treaz şi cald în fața unui foc imaginar al celuilalt. Acum milioane de ani, oamenii nu-l aşteptau pe celălalt să facă focul, ci se duceau ei singuri, cu prețul vieții chiar să aducă lemne pentru foc. El nu îl aştepta pe celălalt să facă primul pas. Primul îl făcea fărā să aştepte ceva în schimb. Îl făcea şi atât. Nu exista un joc al schimbului, al transfuziilor culturale, ci era "ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte". Doar că ochiul şi dintele de atunci erau ceva fictiv, în timp ce acum, ele au devenit moduri prin care íți poți regla conturile. O astfel de lege a fost datā spre administrare de către Hammurabi, rămânând actuală şi astăzi. Şi să nu ne întrebăm oare: Nu cumva regresăm, în loc să prosperăm? Şi da, regresăm şi-n iubire față de propria persoană, şi-n iubirea față de aproapele, şi în tot felu' de iubiri.

Scuip uitări pe dimineți

Oamenii uită astăzi ce au promis ieri. Şi eu cred că acest fapt este fatal, fiindcă am impresia că ne adâncim într-un secol de uitări. Uităm zile de naştere, ani memorabili, evenimente şi momente speciale...dar nu ne uităm ziua de naştere. Ar fi chiar culmea ca peste noapte să ne lovească pe toți un alzheimer şi să uităm când ne-am născut. Nefirescul se cam bate cap în cap cu firescul. De ce am uita ziua noastră de naştere, când putem foarte bine să o uităm pe a altora? Şi cum vă ziceam: am impresia că uităm cum să trăim, că ne supunem sufletul unor inchiziții de tot felul, mai ceva decât celebra Inchiziție pe care o cunoaştem toți; cred că ne pierdem în adâncul unui secol al uitării, al crizei față de propria identitate; mai rău este faptul că pierzâdu-ne pe noi, îi pierdem şi pe ceilalți, fiindcă trebuie să avem încredere în noi pentru ca alții să se încreadă în noi; şi aşa omul se pierde. Şi nu doar că se pierde; se pierde pe sine SINGUR...iar singurătatea este un blestem în care ființa nu ar trebui să cadă...
şi e un secol al uitării, al pierderii în adâncul singurătății.