Dacă o ai mică, să ştii ce să faci cu ea!

Fuga după "21 cm" sau cel puțin "18 cm", e mai gravă ca niciodată. Când spui "material" nu ne mai referim la maşini, plasme, telefoane şi vile scumpe, ci la materia cenuşie din capul instrumentului. Vi se pare ostentativă această abordare? Foarte bine! Să vi se pară ostentativă şi reacția unei femei la aflarea veştii că prietenul ei o are mică. Sau mai grav: să audă asta de la prietenele ei. Asta înseamnă EXIT din inima ei pe viață, dar sunt unele care iartă şi astfel de măgării...
Nu e o postare despre ce fac femeile când văd între 14-16 cm, ci e un text pentru cei care nu au habar ce să facă ei cu ce au în pantaloni. Ei bine, doar un fermoar îi desparte de gloria supremă, nu? De întâmplarea unui alt Big Bang... Şi unii, totuşi, nu ştiu ce să facă în cazul ăsta. Apelează la tratamente, stau prin baruri în cel mai bun caz, beau vin cu kilu' şi îşi plâng soarta nefastă... Ce căcat! Şi mai puteți sā fiți voi numiți, bārbați? Ciudat termen pentru a desemna o găină. Ştii cum e... materialul cenuşiu al capului ar trebui sā-l foloseşti doar în pat cu iubita, să fii un animal dar nu prea mult că pe urmă dai de bănuit şi mai apoi să o satisfaci în 1000 de moduri. Nu să încerci femei peste femei, pentru care să te rezumi doar la un singur mod pentru a o duce pe culmile extazului. Iar materia cenuşie...Cu ea poți gândi ce să faci cu cel de jos şi în general. Nu-l lăsa să se întindă mai mult decât íi permite plapuma cā s-ar putea să rāmâi cu ea pe afară. Ş-apoi s-o faci de oaie...

Cum s-a îndrăgostit păpuşa de Don Quijote

Am auzit de foarte multe ori expresia asta la fetele de vârsta mea, cu o marjă de eroare de +1/-1 an. Pe lângă faptul că sunt conştient că este o perioadă în care şi unii băieți au complexe-şi în cazul acesta, vă înțeleg perfect- pe voi fetelor, nu vă înțeleg. De ce este nevoie să stați ore în şir în fața unei oglinzi şi să vă aranjați când sunteți frumoase aşa cum v-a înzestrat mama natură? De ce trebuie să vă faceți iubitul să aştepte, din moment ce el nu are pretenția să iasă cu fondul de ten sau cu rujul vostru? Atunci când vor vrea băieții să iasă la întâlnire cu o mască, atunci puteți să v-o puneți. Până atunci, chiar vă rog să răriți tabietul acesta zilnic, fiindcă noi nu mergem la teatru. Avem deja unul deschis în Suceava şi e suficient acela. Pe lângă faptul că vă urâţeşte, vă îmbătrâneşte, nu sunteți voi fetelor, acele păpuşi care vreți să le arătați că sunteți. Din contră, nu sunteți voi. Nu am fost nicicând împotriva machiajelor, doamne fereşte, dar e bine să nu mai apelați la diverse remedii naturale "made in China", "made in Brazil", "made in Romania" care nicidecum nu pot fi 100% naturale. Să fiți voi, să fiți aşa cum vă place, nu cum vor alții sā fiți! Eşti frumoasă şi fără masca aceea pe față!
Se spune că suntem leşinați după ambalaje. De unde până unde, fiecare dintre noi este leşinat după duzini de păpuşi gonflabile? Ei bine, nu e chiar aşa. Când vă mai enervați, nu ne mai puneți în aceeaşi troacă, fiindcă fiecare e diferit în felul său.

Mai arde vreun foc în inima cuiva?

Nu te-aş lăsa pentru nişte vorbe spuse la întâmplare, cuvinte în care nici măcar tu, nu erai trup şi suflet. M-aş rezuma doar la tine, fără să mă limitez la cineva. Pentru că fiecare dintre noi, vede limita în propriul său fel. Nu există limite comune, pentru că dacă ar exista, oamenii s-ar îndrepta doar spre o singură direcție. Chiar dacă la sfârşit se întrevede prin ceața densă, o piatră de marmură rece-sloi, măcar să ne încălzim la focul inimii cât suntem în viață. Că de aceea oamenii din peşteri făceau pe dracu' în patru pentru a aprinde focul: pentru a se încălzi, pentru a se hrăni şi pentru a supraviețui în cele din urmă. Un similar fapt e şi omul de astăzi, care încearcă din răsputeri să nu se topească în problemele ce vin necontenit, ci să rămână treaz şi cald în fața unui foc imaginar al celuilalt. Acum milioane de ani, oamenii nu-l aşteptau pe celălalt să facă focul, ci se duceau ei singuri, cu prețul vieții chiar să aducă lemne pentru foc. El nu îl aştepta pe celălalt să facă primul pas. Primul îl făcea fărā să aştepte ceva în schimb. Îl făcea şi atât. Nu exista un joc al schimbului, al transfuziilor culturale, ci era "ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte". Doar că ochiul şi dintele de atunci erau ceva fictiv, în timp ce acum, ele au devenit moduri prin care íți poți regla conturile. O astfel de lege a fost datā spre administrare de către Hammurabi, rămânând actuală şi astăzi. Şi să nu ne întrebăm oare: Nu cumva regresăm, în loc să prosperăm? Şi da, regresăm şi-n iubire față de propria persoană, şi-n iubirea față de aproapele, şi în tot felu' de iubiri.

Scuip uitări pe dimineți

Oamenii uită astăzi ce au promis ieri. Şi eu cred că acest fapt este fatal, fiindcă am impresia că ne adâncim într-un secol de uitări. Uităm zile de naştere, ani memorabili, evenimente şi momente speciale...dar nu ne uităm ziua de naştere. Ar fi chiar culmea ca peste noapte să ne lovească pe toți un alzheimer şi să uităm când ne-am născut. Nefirescul se cam bate cap în cap cu firescul. De ce am uita ziua noastră de naştere, când putem foarte bine să o uităm pe a altora? Şi cum vă ziceam: am impresia că uităm cum să trăim, că ne supunem sufletul unor inchiziții de tot felul, mai ceva decât celebra Inchiziție pe care o cunoaştem toți; cred că ne pierdem în adâncul unui secol al uitării, al crizei față de propria identitate; mai rău este faptul că pierzâdu-ne pe noi, îi pierdem şi pe ceilalți, fiindcă trebuie să avem încredere în noi pentru ca alții să se încreadă în noi; şi aşa omul se pierde. Şi nu doar că se pierde; se pierde pe sine SINGUR...iar singurătatea este un blestem în care ființa nu ar trebui să cadă...
şi e un secol al uitării, al pierderii în adâncul singurătății.

Dure(roase) sentimente

Vorbea cineva la un moment dat íntr-o carte, despre o pereche de sâni. Dar eu continui să-ți spun că nu am vrut niciodată să mă îndrăgostesc de perechea ta de sâni, nici de fundul tău ferm şi bombat. Am vrut să mă îndrăgostesc pe zi ce trece tot mai mult, de tine.
Şi am ales să mă îndrăgostesc de tine, neglijând toate zâmbetele şi surâsurile lumii, nebăgând în seamă sânii plimbăreți şi fundurile mereu în deplasare din jurul meu. Cel mai important e că inima s-a conectat cu sinapsele creierului şi prin ele, au început să circule într-un drum dus-întors diverse sentimente, diverşi fluturi ce au ajuns până în stomac.
Şi de aici zic că despărțirile sunt dure. Sunt dureroase pentru că sunt durere, amestecată cu bucățile înjumătățite ale unui suflet ros de sentimente neîmpărtăşite. Ele dor, ca dorul... Iar dorul pompează aceste trăiri electrizante prin sinapse cât şi pe fluturi, direct în stomac. Şi uite cum începe să-mi fie dor de tine...
La Biologie, unii am învățat despre toate procesele care se petrec înlăuntrul nostru. Mai sus ți-am arătat cum se formează dorul în interiorul unui om, că formarea lui este ca un proces anatomic asemeni îngrădirii unor celule pline de sentimente...într-un suflet bântuit de despărțire.
...şi uite de ce, despărţirea e dure(roasă)...

"Te-am înşelat! Mi-a plăcut s-o fac!"

Cui nu i-ar plăcea să înşele? Vai de steaua celor care nu au înşelat vreodată. Adică vreau să zic aşa ceva: cum să nu înşeli în secolul XXI? Băi, măcar din rațiune să înşeli, dacă nu din frenezie sau plăcere. Faza asta cu înşelatul e ca atunci când alegi o prăjitură în loc de tort: tot e dulce, te lingi pe degete de dulceața ce-ți rămâne pe buze şi atât. Ce tot atâta tam-tam cu înşelatul? Ce e rău în a mai schimba şi tu o dată macazul? Iar mai apoi să ai conştiința încărcată... Ce-i aia? Ce e resentimentul? Ce e acest termen pe care oamenii nu-l cunosc? Ce mai neologism...Înşeli şi după eşti trecut în istoria cuceririlor amoroase şi poate cine ştie, îi dai ceață lui Casanova.
Uneori e bine să te pui în pielea celui care înşeală, întrucât el înşeală din plăcere. Păi normal că din plăcere, că nu din neplăcere! Ar fi fost chiar culmea... Mă bucur cā ai reuşit asta. Dar acum te rog altceva:
Aşa cum te poți pune în pielea acestuia, aşa bine te poți pune în pielea acelei fete înşelate în cele mai multe cazuri; încă n-am atins targetul de a auzi de băiat-iubit înşelat, dar lumea îți rezervă multe surprize. Oare ce suflet incinerat poate deveni aceasta? Oare ce inimă rătăcită, dar şi cu ce suflet mongol? Înşelatul dā dependență, dar supune sufletul şi la mongolism. Şi când ai un suflet mongol, nu-ți mai trebuie nimic...e totul angajat într-o putrezire continuă. Lepra e mic copil pe lângă descompunerea inimii. Şi ştiu că în final, ți-a plăcut să înşeli, să mā vezi pe mine în ea sau în el, să mă uiți, să-mi neglijezi mâinile calde ce te purtau cu atâta dor şi să-ți închizi telefonul şi sufletul preț de douā ore în care te-ai mongolizat.
Şi tu şi pe mine...

Tu eşti eu sunt tu

Poate te-ai întrebat de multe ori dacă tu eşti pentru mine. Şi poate uneori, nu ți-am spus nimic de teama de a nu păta tăcerea dintre noi. Şi totuşi, am spus cuvinte. Chiar dacă am tăcut şi pe buzele mele nu ai zărit cuvinte, eu am spus lucruri pe care nu le-ai crede. Şi aşa vreau să-mi construiesc o casă în copac ştii... precum fac copiii...şi vreau să mă ascund în ea, de frică să nu murdăresc tăcerea dintre noi. M-am gândit că ocazional ar trebui să mai cobor să se mai hrănească tălpile din cernoziomul pământului, în ciuda faptului că tac. Uite că tac, dar totuşi cobor pe scara ce duce spre Cerul meu. Şi acesta este un moment oportun să-ți spun cã te cer pe cerul meu-o vorbă din popor- şi dacă vrei să vii, eu am să tac şi doar am să te privesc în limita infinitului meu disponibil. Şi am să vreau să te urmăresc cu privirea, până când ai să doreşti să cobori cu paşi mărunți pe cerul meu, cu paşi mărunți să te apleci puțin peste sufletul meu şi să vezi cum cernoziomul îmi creşte adrenalina şi setea de tine. Şi e o sete pe care nu-mi doresc să o potolesc, cu toate că pământul e constituit din multe mări şi oceane. Cred că nici cel mai mare ocean nu ar putea opri setea sângerândă de tine.
Şi în cazul în care nu ştiai, eu am tăcut în tot acest timp...